5 obiceiuri care dublează viața mașinii tale

Automobilul a devenit, cu timpul, parte integrantă din viața modernă și din mediul în care funcționăm, fie că este personal sau profesional. Este sprijin important și oferă confort călătoriilor dar reprezintă și motiv de mândrie față de prieteni. Astăzi, un autoturism oferă multiple beneficii și se întâmplă ca utilizatorii să opteze pentru achiziționarea unei mașini noi la intervale destul de mari de la prima achiziție. Prin urmare, dacă te interesează cum să ai grijă de propriul mijloc de transport, este esențial să adopți câteva obiceiuri care-i pot prelungi durata de viață.  

Service la intervalele menționate în manualul automobilului

Este prima preocupare a oricărui proprietar de autovehicul și cea mai sigură modalitate de păstrare a unei stări tehnice bune. Aceasta va permite o utilizare îndelungată și în siguranță pe drumurile publice. Fiecare model – chiar în cadrul aceleiași mărci – are particularități și nevoi specifice, deci, intervalele de km sau ani la care trebuie schimbate filtrele și fluidele diferă. Este recomandat să apelezi la serviciile prestatorilor de specialitate, autorizați de producător să efectueze lucrările periodice de mentenanță. Un avantaj enorm, în asemenea caz, este accesul la experiența și calificarea superioară a profesioniștilor, dublată de posibilitatea identificării timpurii a oricăror uzuri sau defecte la diferitele componente.

Curățenia corectă pentru extinderea duratei de viață a mașinii

Un asemenea sfat ar putea părea clișeu, la o primă vedere, însă, menținerea elementelor exterioare și interioare într-o stare igienică optimă susține însăși funcționarea acestora. Cu alte cuvinte, curățenia menține proprietățile vopselei, precum și calitatea elementelor de plastic, lemn, piele sau tapițerie.

Scopul primordial al igienizării periodice este, desigur, asigurarea unui mediu sănătos, ca parte indispensabilă a confortului oricărei deplasări. Neîndoielnic, însă, curățarea periodică de praf și de impurități va conserva proprietățile tuturor materialelor și, astfel, toate componentele vor fi utilizabile pentru o perioadă îndelungată.

Păstrarea curățeniei la interior – preocuparea zilnică salutară

Parte din efortul de a menține habitaclul într-o stare ireproșabilă este și achiziționarea și instalarea de diferite accesorii cu rolul de a ușura îndepărtarea impurităților. Poți găsi tot ce ai nevoie la magazine cu experiență – precum ptc auto, de exemplu – care îți oferă produse și servicii de calitate.   

Unele accesorii sunt esențiale în menținerea curățeniei:

  • covorașe auto tip tăviță sau mochetă – din material textil, plastic sau cauciuc, eficiente în reținerea murdăriei de pe încălțăminte;
  • tăvițe pentru portbagaj – realizate în special din plastic, utile pentru că simpla lor curățare igienizează întregul portbagaj;
  • huse auto – din material textil sau piele sintetică, au rol estetic și de protejare a suprafeței scaunelor.

Vei constata că aceste accesorii nu sunt foarte costisitoare, însă, o investiție în calitate va diminua, considerabil, intervalele de timp la care va fi necesară igienizarea habitaclului și a portbagajului. În plus, acestea îți fac viața mai ușoară și păstrează calitatea elementelor de la interior, sporindu-ți confortul la fiecare deplasare.

Motorul bine încălzit înainte de a porni la drum

Cel mai mare stres pe care îl suportă motorul este pornirea la rece, iar aceasta se întâmplă deoarece uleiul de motor rece este mai puțin vâscos și rămâne, astfel, depus în baia de ulei. La pornire, uleiul este pompat pentru a lubrifia componentele motorului, deci, trebuie să reții că eficacitatea sa este optimă doar atunci când este bine încălzit.

De aceea, este indicat ca, înainte de a porni la drum – indiferent de anotimp, dar mai cu seamă în sezonul rece – să lași motorul pornit timp de minim 60 de secunde. Mai mult, amintește-ți să parcurgi primii kilometri fără a depăși 2000-2500 rotații pe minut. Cu timpul, automobilul tău îți va mulțumi și te vei putea bucura de el fără să întâmpini probleme la motor.

Prevenția la volan – obiceiul cel mai folositor al unui șofer

Este un mod de a conduce care prezintă suficiente beneficii pentru care merită să respecți precauția la volan:

  • economia de combustibil;
  • salvarea pneurilor de uzura prematură;
  • prevenirea amenzilor pentru depășirea limitelor legale de viteză;
  • prelungirea duratei de viață a componentelor – mecanice, a motorului și a cutiei de viteze, în fapt, a automobilului, în ansamblul său.

Conducerea preventivă reprezintă un stil de a șofa defensiv și o conduită sănătoasă, în care accelerările și decelerările sunt efectuate în funcție de condițiile meteo și de trafic. Păstrează-ți, așadar, calmul, fără a brusca vreo comandă, și vei avea capacitatea de a anticipa comportamentul celorlalți participanți la trafic. În acest mod, vei elimina stresul indus atât propriului organism cât și diferitelor componente ale mașinii, prelungindu-le, semnificativ, durata de viață.

Articol mai vechi

Jocurile viitorului – cum va arăta distracția online?

Urmatorul Articol

Criterii pentru alegerea modelului potrivit de laptop

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *