Cum să recunoști o pereche autentică de Jordan: ghidul esențial 

Îți place să porți pantofi sport Jordan și vrei să eviți să iei o copie? Popularitatea sneakerșilor Jordan a crescut rapid în ultimii ani, iar modelele rare sau celebre apar tot mai des pe piață. Odată cu cererea ridicată, din ce în ce mai multe falsuri amenință buzunarul și stilul oricărui pasionat. Dacă vrei să investești într-o pereche autentică, acest ghid îți arată pas cu pas ce trebuie să verifici înainte de achiziție și cum să te ferești de capcanele pieței.  

Identifică o cutie originală, o etichetă autentică, fonturile 

O cutie autentică de Jordan are carton gros, bine finisat, fără deteriorări sau colțuri rupte. Imprimeurile și logo-ul apar clar, iar culorile nu variază de la o parte la alta. Dacă ai în față o cutie subțire sau cu imprimeuri șterse, tratează produsul cu suspiciune. 

Pe cutiile originale Nike Jordan găsești un cod SKU unic, pe care îl regăsești identic și pe limbă sau pe eticheta din interiorul pantofului. Falsurile nu au mereu coduri identice, prezintă fonturi greșite sau spațieri ciudate. 

Orice eroare de scriere pe etichete, font nepotrivit sau autocolant aplicat strâmb te avertizează că produsul nu este original. 

Examinează materialele, cusăturile și aspectul general 

Atinge pantofii și evaluează textura. Modelele autentice ale brandului Jordan folosesc piele naturală sau materiale plăcute la atingere, fără zone care zgârie sau lasă urme. Falsurile se simt fie dure și rigide, fie prea ușoare. 

Ai grijă la modul cum sunt realizate cusăturile. Pantofii veritabili prezintă cusături drepte, regulate și fără ațe ieșite sau lipici la suprafață, iar broderia se remarcă prin uniformitate și precizie. 

De asemenea, pantofii sport Jordan originali emană un miros discret de piele sau cauciuc. Dacă simți un miros puternic de plastic sau chimicale, probabil ai în față o copie. 

Analizează cu atenție logo-urile, emblema Swoosh și inscripțiile 

Pe un pantof autentic, gravura logo-ului Air Jordan este adâncă, clară, cu litere mari și proporționate corect. Falsurile imită, dar diferențele apar la nuanța logo-ului sau la grosimea literelor. 

În plus, și la emblema Nike „Swoosh” vei observa imediat detalii semnificative; conturul unui model original apare neted, cu margini bine finisate și aceeași poziționare pe ambii pantofi. 

Nu uita să cauți pe limba pantofului caută „®”, brodat dens, cu litere aliniate fără spații sau font schimbat. Dacă găsești greșeli de scriere sau broderii rare, trebuie să știi că astfel de elemente ridică semne de întrebare cu privire la autenticitatea produsului. 

Observă zona tălpii și partea din spate a pantofilor

Uită-te din spate la profilul pantofului – adidașii Air Jordan originali au o formă de clepsidră: lat la bază, mai îngust în mijloc și iar lățit sus. Modelele false prezintă adesea o formă dreaptă sau neuniformă. 

În același timp, modelele autentice prezintă cusături duble, perfect drepte și identice pe ambii pantofi. În ceea ce privește talpa, la produsele  originale aceasta se remarcă printr-un cauciuc gros, gravuri clare și logo poziționat corect. Copiile au adesea linii estompate, cauciuc subțire sau materiale ce nu rezistă la frecare. 

Pentru a afla dacă ai de-a face cu un produs veritabil sau cu un fake, foarte utile sunt și aplicațiile dedicate, precum CheckCheck sau Legit App, care analizează imaginile încărcate și identifică detalii greu de sesizat cu ochiul liber. Sunt ușor de utilizat: faci poze clare, le încarci și primești un răspuns rapid. La fel, poți primi sfaturi de la comunitățile online nișate pe acest topic. 

La fel de important este să alege să cumperi de la puncte de vânzare recunoscute. Optează pentru magazine specializate sau distribuitori care oferă documente clare de proveniență, cu garanție de originalitate. Nu ezita să întrebi detalii despre garanție, retur, proveniență. Un vânzător de încredere nu ezită să răspundă la aceste solicitări și oferă acte clare, însoțite de poze cu ambalajul și eticheta oficială. Fiecare detaliu contează atunci când vrei să porți un sneaker cu istorie și să-ți exprimi stilul exact așa cum îți place, purtând item-uri originale de brand. 

admin@add
admin@add
Articole: 1813