Durerea de picioare poate avea numeroase cauze, unele ușoare și temporare, iar altele severe și debilitante.
Indiferent de cauză însă, prezența durerii poate afecta calitatea vieții și nivelul de independență, chiar și atunci când aceasta este doar temporară.
Pe lângă disconfortul prezentat, care poate fi simțit drept arsură, înțepătură sau senzație de amorțeală, durerea mai poate fi acompaniată și de alte simptome, cum ar fi umflarea piciorului, apariția venelor varicoase, schimbarea culorii membrului afectat etc [1].
Deoarece durerea de picioare poate avea cauze variate, aceasta este o problemă foarte des întâlnită. Află în continuare mai multe informații despre factorii declanșatori și cauzele durerii, pentru a fi mai bine informat despre această problemă!
Crampe musculare
Crampele musculare reprezintă una dintre cauzele mai ușoare și inofensive ale durerii de picioare, deoarece reprezintă contracția involuntară a mușchilor.
Această problemă apare de obicei din cauza suprasolicitării mușchilor, ceea ce înseamnă că durerea tinde să apară după o perioadă lungă de activitate fizică intensă, care poate include exerciții fizice sau obligații profesionale.
Crampele musculare apar de cele mai multe ori la nivelul gambei și sunt caracterizate printr-o durere intensă, care face ca piciorul să fie inutilizabil o anumită perioadă [2].
Fracturi
Prin „fractură” se înțelege întreruperea continuității unui os. Aceasta poate fi cauzată de accidente rutiere, căzături, accidentări sportive etc.
În funcție de locație și de severitate, atât tratamentul cât și simptomele pot varia. Fractura de femur este evidentă, întrucât acesta este cel mai rezistent os din corp, ceea ce înseamnă că este nevoie de o forță destul de mare, pentru a-l rupe. Cu toate acestea, fractura la nivelul tibiei poate fi mai puțin evidentă sau poate fi confundată cu o problemă mai puțin severă.
Cele mai comune simptome asociate cu fractura de picior includ:
- durere;
- umflarea membrului afectat;
- incapacitatea de a merge;
- modificarea evidentă a lungimii și a formei piciorului afectat [3].
Boala arterială periferică
Boala arterială periferică este caracterizată prin îngustarea sau blocarea vaselor sangvine de la nivelul extremităților. Aceasta îngustare este cauzata de acumularea de grăsimi pe pereții vaselor de sânge (ateroscleroza).
Chiar dacă afecțiunea poate să apară și la membrele superioare, aceasta este cel mai des întâlnită la nivelul picioarelor.
Simptomul principal al bolii arteriale periferice este durerea de picioare, care poate să apară în timpul exercițiilor fizice și care se poate ameliora în perioada de repaus. Disconfortul prezentat, poate fi simțit la nivelul feselor, șoldurilor, coapselor sau a gambelor.
Alte semne care pot indica prezența acestei boli includ: atrofia musculară, temperatura scăzută a membrului afectat, ulcerații care nu se vindecă etc [4].
Vene varicoase
Venele varicoase reprezintă o alte problemă a vaselor de sânge, care apare de cele mai multe ori la nivelul picioarelor.
Vasele sangvine sănătoase au valve speciale care împiedică sângele să curgă înapoi în picior din cauza gravitației, ele ajutând astfel pomparea sângelui spre inimă. Atunci când aceste valve nu mai funcționează corespunzător, sângele se poate acumula în regiunea picioarelor, ducând astfel la apariția venelor varicoase.
Cele mai comune simptome ale acestei probleme sunt:
- durere pulsatilă de picioare;
- glezne umflate;
- erupție cutanată pruriginoasă (eczemă varicoasă) [5].
Ce poți face pentru a trata și preveni durerea de picioare?
Tratamentul pentru durerea de picioare depinde de cauza principală a acesteia. Dacă este vorba de fractură, atunci este posibil ca medicul să recomande tratament chirurgical [3].
În cazul în care durerea este cauzată de probleme vasculare, atunci medicul specialist poate recomanda medicamente specifice sau intervenții chirurgicale, în funcție de severitate [4][5].
Pentru a preveni sau a reduce episoadele de durere la nivelul picioarelor, poți face anumite schimbări în stilul de viață, cum ar fi:
- efectuarea exercițiilor fizice, cel puțin 30 de minute pe zi;
- menținerea unei greutăți corporale normale;
- evitarea suprasolicitării mușchilor;
- menținerea sub control a nivelului de colesterol și a tensiunii arteriale, pentru a reduce riscul de cauze vasculare [6].
Există numeroase afecțiuni și probleme de sănătate care pot include durerea de picioare în tabloul lor clinic. Având în vedere că multe dintre ele pot fi severe sau chiar letale, este recomandat să te programezi pentru o consultație medicală, dacă prezinți durere persistentă sau orice alte abateri de la normal, pentru a primi diagnosticul exact și tratamentul corespunzător!
Referințe:
- “Leg Pain.” Healthdirect, Healthdirect Australia, www.healthdirect.gov.au/leg-pain. Data accesării: 16.11.2022
- “Muscle Cramp.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/muscle-cramp/symptoms-causes/syc-20350820. Data accesării: 16.11.2022
- “Broken Leg.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/broken-leg/symptoms-causes/syc-20370412. Data accesării: 16.11.2022
- “Peripheral Arterial Disease (PAD).” Centers for Disease Control and Prevention, Centers for Disease Control and Prevention, www.cdc.gov/heartdisease/PAD.htm. Data accesării: 16.11.2022
- “Varicose Veins.” Healthdirect, Healthdirect Australia, www.healthdirect.gov.au/varicose-veins. Data accesării: 16.11.2022
- O’Connell, Krista. “What Causes Leg Pain?” Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/leg-pain#prevention. Data accesării: 16.11.2022