De ce este importantă istoria: Care sunt argumentele privind studierea sa?

Istoria reprezintă narațiunea evenimentelor care au avut loc în umanitate, ascensiunea și decăderea marilor imperii și puteri, felul în care sunt afectate condițiile politice și sociale ale rasei umane. 

Istoria se studiază foarte mulți ani în școală, dar putem oricând citi istorie prin intermediul colecțiilor de cărți despre istorie, cum este colecția Violet History de la Editura Arthur. Unii prind atât de mult drag de istorie încât continuă să fie pasionați de studierea acesteia și după terminarea școlii, sau chiar o studiază pe îndelete în facultate, studiul istoriei fiind complicat, fiindcă vorbim de epoci, perioade, evenimente, lideri politici, religioși și militari. Ne ajută, însă, la ceva studierea istoriei? Încercăm să formulăm un răspuns în acest articol.

  • Istoria studiază trecutul, cu scopul de a înțelege prezentul. Înțelegem tradițiile, cultura, politica, economia unui stat. Istoria nu este legată numai de trecut, este o punte spre prezent, înțelegem de ce vorbim o anume limbă, sau de ce avem anumite tradiții. 
  • Istoria este o sursă de experiențe colective: înțelegem de ce anumite colectivități au anumite experiențe, iar alte comunități au alte experiențe. 
  • Istoria oferă identitate națională, formează memoria colectivă care stă la baza acestei identități naționale. Studierea istoriei reprezintă o modalitate de a învăța trecutul, pentru a nu repeta în viitor greșelile. De asemenea, istoria reprezintă o modalitate de a extrage fundamentele morale care stau la baza prezentului. Este ca și cum nu putem să ne justificăm identitatea fără a ști de unde venim, din punct de vedere istoric. 
  • Istoria ne ajută să înțelegem mai bine complexitatea relațiilor care există între state, care sunt problemele lumii, care este comportamentul comunităților umane, cum evoluează civilizațiile, care este diferența dintre civilizație și cultura,  care este impactul oamenilor asupra comunităților/societăților în care trăiesc.
  • Istoria ne ajută să înțelegem societățile: înțelegem mai bine motivațiile popoarelor și care sunt evenimentele care declanșează anumite reacții umane la nivel de colectivitate.
  • Istoria ne permite să înțelegem efectul consecințelor acțiunilor noastre pe termen lung.
  • Istoria ne ajută să înțelegem ce sunt eroii și în ce condiții ajung oamenii obișnuiți să fie eroi.
  • Studiul istoriei îmbunătățește abilitățile de citire, de analiză a textelor, ne ajută să înțelegem importanța dialogului, a comunicării, a negocierii și a promovării intereselor naționale. Istoria ne face mai toleranți, pentru că ajungem să cunoaștem alte civilizații, alte culturi, ne deschidem orizontul spre comunități care altfel ar fi fost străine.  Devenim, cu alte cuvinte,  empatici. 
  • Istoria ne ajută de asemenea să refuzăm ideologiile false.
  • Studiul istoriei dezvoltă gândirea critică, gândirea istorică.    
  • Istoria ne demonstrează în fiecare clipă că nu învățăm mare lucru din evenimentele care afectează societățile noastre. Este suficient să ne gândim la conflictele care apar.
  • Istoria este o formă de artă și o știință în același timp, este o bază de divertisment dar și o sursă de dialog între liderii politici. 

Istoria este un domeniu științific care studiază evoluția omenirii, în funcție de evenimentele care se petrec de-a lungul timpului, aceste evenimente fiind și cele care influențează societatea. 

Prezentul și viitorul sunt dependente de trecut. Nimeni nu-și poate imagina prezentul în lipsa trecutului, și de altfel nici viitorul. Cu alte cuvinte, cunoașterea istoriei ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine. 

Articol mai vechi

Tipuri de parchet și avantajele pe care le oferă

Urmatorul Articol

Cum să iți renovezi sufrageria cu bani puțini

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *