Compactoare manuale și presscontainere pentru deșeuri

Un compactor de deșeuri profesional este un echipament de o anumită putere al cărei funcție principală este de a comprima deșeurile rezultate din activitatea unui agent economic pentru a le reduce mărimea și a le tasa sub forma unor baloți care să poată să fie stocați mai apoi ușor, până când sunt preluați de către o firmă de reciclare deșeuri.

Compactoare manuale pentru materiale reciclabile

Pentru cantitățile mici de materiale reciclabile din activitatea unor firme, niște compactoare manuale sunt absolut suficiente.

O astfel de presa manuală (compactor) poate reduce volumul deșeurilor cu până la 70% față de cel inițial. Este un utilaj suplu, dar deosebit de eficient când avem de-a face cu niște cantități care nu trebuie presate neapărat cu un compactor de o putere mare sau foarte mare. Cartoanele, hârtia, foliile de plastic fac parte din această categorie.

Deșeurile strânse sunt introduse prin gura compactorului (așezată la partea superioară a utilajului), iar după umplerea camerei de lucru a presei manuale, o placă de presare metalică reușește ca să transforme totul într-un balot foarte ușor de depozitat în interiorul sau în exteriorul firmei respective. 

Aceste compactoare manuale sunt niște echipamente de presat deșeuri ideale pentru hoteluri, restaurante sau magazine unde se strânge zilnic o cantitate relativ redusă de ambalaje de carton, hârtie sau folii și pungi de plastic.

Modelul de presă TC105 oferit agenților economici pe site-ul awecompactors.ro este unul extrem de suplu, având dimensiunile de doar 61 x 77 x 182 cm.

Fiind atât de compact el însuși, nu doar baloții pe care reușește ca să îi formeze prin presare, el poate fi așezat chiar oriunde, fără probleme.

Caracteristicile principale ale unei prese pentru deșeuri manual sunt următoarele:

1. au o calitate foarte bună;

2. un preț de achiziție mic;

3. eficiență ridicată în utilizare;

4. durabilitate îndelungată în exploatare;

5. simplitate maximă în utilizare;

6. mentenanță simplă.

Presscontainele pentru deșeuri

Un alt echipament foarte interesant ce se poate comanda pe site-ul de echipamente din sfera de reciclare în fază primară a deșeurilor este cel denumit sugestiv presscontainer.

Cu un raport de compactare extrem de bun, de aproximativ 5 la 1, un astfel de presscontainer deșeuri reciclabile poate înmagazina mult mai multe deșeuri decât un container de dimensiuni standard, prin compactare. Așadar, într-un spațiu mai mic se pot găzdui mai multe deșeuri destinate reciclării. Acest lucru face mult mai ușor și transportul materialelor în cauză, ceea ce conduce implicit la eficientizarea cheltuielilor.

Prevăzute cu un sistem cilindru de presare prin rostogolire, presscontainerele pentru deșeuri reciclabile sunt utilizate pentru colectarea de hârtie, carton si folii de plastic. 

Unele modele au acționare electro-hidraulică, sunt foarte simplu de încărcat. Ceea ce este de apreciat se referă și la faptul că nu vor exista probleme din punctul de vedere al curățării lor. 

Motivul? Lama de pendulare este prevăzută cu un sistem de autocurățare extrem de eficient, ceea ce va diminua fericit cheltuielile cu personalul necesar pentru asigurarea mentenanței presscontainerului respectiv.

Intrați pe www.awecompactors.ro pentru a afla detalii și a comanda echipamentele de care aveți nevoie pentru procesele de colectare și reciclare primară a deșeurilor.

Articol mai vechi

Dotări horeca de calitate, ca să prepari meniuri apreciate

Urmatorul Articol

Nu ezita să cumperi botine din piele naturală online!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *