Deoarece industria modernă continuă să se dezvolte în domenii bine definite, devine din ce în ce mai important pentru companii să aleagă facilități care se potrivesc perfect nevoilor lor specifice. Vor exista întotdeauna companii gigant care vor controla piața, însă cele mai multe companii funcționează în limite relativ specifice, ceea ce face ca alegerea unui spațiu de depozitare să devină esențial pentru eficiența generală și succes.
Iată un scurt ghid care poate ajuta companiile să aleagă între mai multe tipuri principale de spații de depozitare. Atunci când selectează un spațiu nou, companiile trebuie să examineze diferitele tipuri disponibile și, la fel de important, să ia o decizie bazată atât pe nevoile actuale, cât și pe cele viitoare.
Spațiu de depozit
Pe măsură ce efectul Amazon continuă să prindă rădăcini și să reinventeze lanțurile moderne de aprovizionare, depozitele ocupă un rol și mai important în economie. Definit ca un spațiu planificat pentru depozitarea și manipularea eficientă a mărfurilor și materialelor, depozitul ca și concept a devenit mai mult o convergență între centrele tradiționale de depozitare și cele de distribuție. În timp, aceste linii vor continua să se intersecteze și să creeze un tip de spațiu de depozitare mai omogen.
Cele mai citite articole
Centre de distribuție
Depozitele destinate distribuției funcționează ca hub-uri în rețelele logistice. Locația lor este foarte importantă, permițându-le să deservească eficient o regiune prestabilită. Acestea funcționează adesea ca parte a unei rețele generale de facilități de distribuție uniform distanțate, coordonându-se între ele. Atunci când alegeți un depozit pentru distribuție, locația contează la fel de mult ca și celelalte utilități. Spațiul trebuie să permită companiilor să își deservească în mod eficient baza de clienți și să adauge eficiență procesului general prin tehnologii automate, spațiu suficient pentru docuri și proximitatea față de autostrăzi, căi ferate sau aeroporturi, dacă este necesar.
Facilități pentru camioane și terminale feroviare
Terminalele (docuri) de camioane și căi ferate sunt foarte importante având scopul unic de a transfera marfa din depozit în camioane și vagoane sau dintr-un mijloc de transport în altul. Terminalele depozitează marfa doar pentru o perioadă scurtă de timp. Distanța față de autostrăzi este o considerație importantă atunci când alegeți spațiul terminalului, împreună cu docurile extinse pentru camioane și o mulțime de spații deschise pentru ca marfa să fie transferată dintr-un vehicul în altul.
Aspectul și designul diferă în general de la un depozit la altul, diferențe care se pot referi la deschiderea ușilor, suprafață de depozitare, locația, utilități etc. Poate fi vorba despre asigurarea unor condiții specifice în funcție de natura afacerii și a industriei. Producătorii de alimente necesită depozite în care marfa să fie păstrată la rece înainte ca aceasta să fie distribuită. Companiile care depozitează materiale sensibile la mediu, cum ar fi produse de curățare, baterii cu litiu, produse farmaceutice sau orice alte bunuri potențial periculoase, necesită adesea echipamente de siguranță specifice, securitate sau ambele, în funcție de natura mărfii.