Sistemul finlandez de învățământ, cel mai bun mod de a face acum educație

În peisajul educațional românesc Școala Finlandeză Seva este extrem de interesantă. Ea reprezintă deocamdată doar un caz izolat referitor la cum se poate face azi instruire modernă, la înalte standarde de calitate.

Programul de școală prea încărcat? Nu și în Finlanda!

Mulți profesori pe stil vechi, dar și persoane care nu sunt profesioniști ai educației, consideră că majoritatea problemelor legate de învățare se rezolvă prin creșterea timpului dedicat asimilării unui conținut prestabilit (chiar dacă acesta nu are mereu de-a face cu viața reală).  

Gestionarea timpului în școală este, de fapt, una dintre principalele preocupări ale profesorilor de pretutindeni. Cel puțin în școlile românești există un sentiment continuu că ne lipsește timpul pentru a finaliza toate activitățile care sunt planificate.

În același timp, avem mai puține zile școlare efectivă comparativ cu acum câteva decenii, ceea ce face ca ziua unui școlar să fie una dintre cele mai lungi din Europa. În timp ce în România, un copil de la clasele mici are în medie între 5 și 6 ore pe zi, un copil de aceeași vârstă din Finlanda are între 3 și 4 ore. În condițiile în care educația copilului nordic este mult superioară din toate punctele de vedere.

Realitatea este că Finlanda, precum și alte țări de pe glob, precum Canada sau Estonia, demonstrează deja de mulți ani că învățarea depinde mult mai mult de calitate, decât de timpul petrecut la școală.

Un alt fapt care consolidează această idee este că în Finlanda există o concepție extrem de negativă despre petrecerea timpului de vacanță de către copil strict pentru a consolida învățarea formală din timpul anului școlar (vestitele teme suplimentare!!!). 

Aceasta înseamnă că majoritatea familiilor din Finlanda nu aleg pentru copiii lor meditatori, pentru ca micuții să se perfecționeze la gramatică, matematică sau engleză în vacanțe, ci se orientează mai degrabă spre asigurarea unei odihne active, inclusiv prin prestarea de activități artistice și sport, alese în mod liber de către micuții ce le vor face.

În ceea ce privește timpul școlar, legea finlandeză recomandă ca lecțiile să nu dureze mai mult de 45 de minute și să fie întrerupte de pauze orientate spre joc liber în aer liber, indiferent de starea vremii (destul de neprietenoasă oricum, pe acele meleaguri!).  Doar în situații excepționale, dacă un profesor are nevoie de mai mult timp își poate prelungi ora, dar și mărimea recreației crește proporțional. Și se întâmplă acest lucru deoarece finlandezii consideră că pauzele școlare sunt considerate, la fel ca și orele, perioade propice de învățare și nicidecum o simplă pierdere de timp ce ar fi mai bine să se folosească tot pentru învățarea formală.

Părinții din Finlanda, vectori educaționali importanți alături de profesori

Părinții sunt implicați și ei activ în viața școlară, încă de la grădiniță. În fiecare săptămână, se ține Ziua Părinților. Aceștia primesc invitații de la unitatea școlară în avans.  Împreună cu invitația, le parvine și un chestionar, în care sunt rugați să răspundă la întrebări precum ar fi: „Cum se simte copilul la școală?”, „Care subiecte îi aduc bucurie și care nu?”, „Din ce cauze?”, „Care sunt relațiile copilului dvs. cu colegii de clasă?” etc.

Alte țări, inclusiv România, deocamdată doar pot visa la o astfel de educație specială, bazată pe mai puțin conținut teoretic inutil și mai mult pe dobândirea unor abilități care să le fie de folos celor mici în  viață.

Dacă vrei să afli mai multe despre modul finlandez de a face educație, intră pe site-ul sevaedu.ro. Și, cine știe, poate vei vrea ca să îți înscrii și tu copilul acolo, la Centrul Seva, de anul viitor!

Articol mai vechi

Detalii de care sa tii cont pentru a alege spatiu la evenimentele corporate

Urmatorul Articol

Dotări horeca de calitate, ca să prepari meniuri apreciate

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *