Cum îți amenajezi biroul de acasă dacă lucrezi în regim remote

Modul tău de viață și de muncă s-a schimbat radical în ultimul an, lucrezi în regim remote, colegii ți-i vezi online, drumul până la serviciu a rămas o amintire. Te preocupă amenajarea biroului de acasă, pentru că petreci multe ore pe zi în acest spațiu hibrid, pe care trebuie să-l organizezi eficient și agreabil deopotrivă. Îți prezentăm în continuare câteva sugestii pentru ca mobilarea și decorarea camerei de lucru să fie un succes, iar tu să te simți în largul tău, ca în vremurile bune: 

Amenajează spațiul ca să lucrezi comod

Cel mai important este să-ți asiguri confort și liniște atunci când lucrezi, așa că spațiul de lucru trebuie amenajat cu grijă:

Alege mobilier de birou potrivit pentru activitățile tale

Optează pentru piese de mobilier ușoare și funcționale, evită mesele mari, scaunele grele de lemn și dulapurile masive. Vei petrece multe ore la biroul de acasă, așa că alege un scaun ergonomic, dotat cu brațe de susținere, cotiere, spătar, tetieră,  roți și componente reglabile. Ai la dispoziție o gamă largă de modele, texturi și culori, așa că poți să decorezi camera așa cum îți place, având în vedere că scaunul este obiectul vedetă, care dă tonul stilistic și cromatic pentru întreaga încăpere. Dacă spațiul îți permite, pune într-un colț o canapea mică, unde să te odihnești atunci când simți nevoia de o pauză între două call-uri. 

Organizează spațiul de lucru și dotează-l cu accesorii de birou

După alegerea pieselor de mobilier urmează organizarea efectivă a spațiului de lucru. Instalează-te comod, ca să te poți mișca lejer și să ajungi ușor la dulapuri, bibliorafturi și celelalte echipamente de care ai nevoie în munca de zi cu zi. Ai grijă să fie cât mai multă lumină naturală lângă masa de lucru, dar montează și o lampă de birou cu lumină caldă, ca să poți lucra până târziu, fără să-ți obosești ochii.

Amplasează lângă birou un set de rafturi modulare pentru hârtii și mape, ca să ai mereu în ordine și la îndemână hârtiile care-ți trebuie. Înveselește zona de lucru cu o figurină de pluș sau o plantă ornamentală și lasă loc pentru cana de cafea, care te va însoți zilnic, ca un adevărat coleg de birou.

Investește în echipamente de birou performante  

Dacă lucrezi în regim remote depinzi de mediul online cu tot ce înseamnă el: conexiune foarte bună la internet, echipamente IT de calitate și accesorii profesionale.

Achiziționează un laptop performant

Cel mai important instrument de lucru pentru biroul de acasă este laptopul, așa că trebuie să folosești un model potrivit pentru activitățile tale profesionale. Nu alege la întâmplare un produs ieftin și nu cumpăra din impulsul de-a scăpa mai repede cu amenajarea biroului. Optează pentru game profesionale, de exemplu cele mai bune laptopuri pentru editare foto si video sunt cele de la Nvidia Studio ca să lucrezi în cele mai bune condiții, pentru rezultate excelente. 

Echipează-te cu toate dotările specifice pentru meeting-uri și evenimente online: cameră, microfon, boxe și căști. Alege o imprimantă multifuncțională, utilă pentru copiere, imprimare și scanare.

Echipează biroul de acasă cu electronice de calitate

În afară de laptop și imprimantă, ai nevoie de electronice pentru biroul de acasă: sistem de iluminat inteligent, cabluri și organizatoare de cabluri, storuri electrice, accesorii pentru telefon mobil și tabletă (încărcătoare wireless și USB),  produse pentru calitatea aerului (purificator de aer, filtru de particule). 

Implică-te cu seriozitate atunci când îți amenajezi biroul de acasă, pentru că îți vei petrece aici mult timp și vrei să te simți confortabil, să ai cele mai bune condiții de lucru, iar atmosfera să fie caldă și prietenoasă, chiar dacă nu-s colegii aproape să mai stați la o vorbă. 

Articol mai vechi

5 idei perfecte de cadouri pentru proaspetele mamici

Urmatorul Articol

Idei de design pentru un living unic

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *