Tot mai căutate și în România, firmele de pompe funebre încep să se preocupe de găsirea celor mai bune metode de a îmbunătăți experiența delicată a persoanelor care și-au pierdut pe cineva apropiat.
Românii au descoperit avantajele serviciilor de pompe funebre
Conștientizarea faptului că aceste servicii influențează momente importante din viața unor oameni este foarte importantă atunci când antreprenorii colaborează cu familia persoanei defuncte.
Serviciile de rămas bun trebuie să fie performante și să nu se provoace suferințe suplimentare persoanelor aflate oricum într-o situație extrem de vulnerabilă în momentul în care și-au pierdut o persoană iubită este cheia succesului.
Identificarea clienților, ce emoții, credințe și situații familiale au, se face prin întâlniri directe cu aceștia, pentru a defini experiența ce o vor avea în funcție de nevoile și așteptările lor specifice.
Un ajutor sincer dat de personalului, instruirea în permanență a oamenilor cheie la toate nivelurile firmei de pompe funebre, pot ca să conducă la trecerea mai ușor peste această grea încercare din viața oricărei familii.
Sectorul e pompe funebre, un mediu de business extrem de concurențial
În perioadele de criză, firma funerară trebuie să genereze ideile și strategiile pentru a atrage noi clienți în afacerile pe care le desfășoară într-o piață precum aceasta de pompe funebre.
Este dificil să se găsească strategii care să permită atragerea de clienți noi. Cu toate acestea, există metode de a construi loialitatea clienților și de a-i face să rămână în baza de date prin servicii adaptate nevoilor lor specifice.
În primul rând se acordă o atenție deosebită tratamentului oferit clienților prin telefon sau în mod direct. Ei sunt puși în centrul serviciilor de către un personal pregatit empatic în care să aibă încredere, o vorbă bună.
Este extrem de importantă în desfășurarea acestui tip de servicii cu atât mai mult cu cât ulterior după ce se va trece perioada de doliu acești clienți vor putea să recomande firma de pompe funebre și altora.
Construirea unui website modern în care se navighează ușor și chiar reclamele pe rețelele de socializare pot să aducă clienți potențial dacă produsele și serviciile sunt atractive și dacă exprima ceea ce se poate oferi.
Cele mai citite articole
Care este imaginea firmei de pompe funebre pe care doriți să o arătați lumii prin videoclipuri, fotografii și povești în care este arătată calitatea serviciilor?
Faptul că servicii pot să fie personalizate pentru fiecare client în funcție de nevoile și bugetul propriu este de mare însemnătate. Chiar și într-o asemenea situație este bine să asculți familiile care pășesc în firma ta de servicii funerare, să întrebi ce servicii vor să contracteze, cum să facă înmormântarea celui apropiat, așa încât să se stabilească o relație mult mai profundă decât aceea a uneia vânzător – client obișnuită.
Clienții unei firme trebuie să se simtă încrezători, confortabil, pentru că la final vor fi recunoscători inclusiv pentru că angajații au îndeplinit ultimele dorințe ale persoanei decedate.
În calitate de antreprenor de pompe funebre ar trebui să fii deschis la noutățile internaționale din domeniu și să acționezi în așa fel încât să ieși din zona de confort și să vii cu propuneri inovatoare în întâmpinarea clienților.
Astfel, o înmormântare poate să genereze surse de venit suplimentare, realizând combinație echilibrate între calitate și preț.
Mai presus de orice, personalul firmei trebuie să aibă o prezență impecabilă, profesionistă, așa încât rudele să se simtă în siguranță, confortabil, atunci când vor petrece ultimele ore cu defunctul.
Google rămâne una dintre cele mai bune surse de clienți noi pentru afacerea de pompe funebre, poziționarea site-ului în primele rezultate ale căutărilor relevante este o posibilitate excelentă de a obține noi clienți.
Nu uita nici de avantajele competitive date de acele elemente care disting serviciile pe care le oferi de ale concurenței
Avantajul competitiv este cheia care vă poate asigura succesul, chiar dacă puterea de cumpărare nu este mare, iar concurența pe piața serviciilor funerare acerbă.
Familii au posibilitatea de a alege între prețuri și servicii diferite. Aici intervine abilitatea antreprenorului de a face diferența și de a ieși în fața adversarilor direct.
Pentru aceasta ar trebui, ca în orice afacere, să stabilești un avatar al clientului, publicul-țintă căruia i te adresezi. E bine să aduni informații despre domiciliu, loc de muncă, vârstă, comportamente, obiecții și obiective, așa încât să oferi un serviciu unic prețuri competitive și servicii bune pentru clienți, să te străduiești să o acoperi.
Iată niște instrumente simple folosite și în alte business-uri moderne care, luate în ansamblu, îți vor permite să cunoști nu numai care sunt punctele tale forte și cele slabe, dar și cum poți să lucrezi în așa fel încât firma să ofere un serviciu adecvat, atractiv pentru potențialii clienți.