Surprizele plăcute din UEFA Champions League. Ce șanse au să prindă finala?

Actuala ediție a UEFA Champions League a propus o serie de “șocuri“ majore în faza grupelor. Mai exact, este vorba despre eliminările neașteptate ale lui Atletico Madrid, FC Barcelona, FC Sevilla sau Juventus. Acest cluburi și-au dezamăgit fanii și au produs și o mulțime de neplăceri în rândul pariorilor. Ele au reprezentat adevărate decepții în partide în care porneau drept favorite certe.

Au existat, în schimb, și echipe care au surprins în mod plăcut pe toată lumea. Acestea au izbutit să obțină calificări care i-au încântat pe fani. Atât prin însăși însemnătatea performanței, cât și prin maniera în care calificările au fost obținute. Nimic nu este promis cu privire la ce urmează în fazele superioare, pentru revelațiile din Champions League, însă iată cum au reușit ele să se remarce până în prezent!

Revelațiile sezonului în UCL vin din Italia, Belgia și Portugalia

Aflată în căutarea unui nou titlu în Serie A încă de când Diego Maradona a părăsit clubul, Napoli traversează un sezon fabulos. Oameni lui Luciano Spalletti sunt lideri în Italia, deși i-au pierdut pe Koulibaly, Insigne sau Mertens. Cu Ostigard, Anguissa, Simeone, Kvaratskhelia și Osimhen în formă de zile mari, Napoli a reușit să câștige en-fanfare și grupa de UCL din care au făcut parte și Liverpool, Ajax și Rangers. 

Deși nu sunt o prezență neapărat nouă în fazele superioare ale Ligii, italienii au surprins pe toată lumea prin spectacolul ofensiv pe care l-au propus, marcând nu mai puțin de 20 de goluri în primele 5 partide. Mai mult decât coloși precum Manchester City, PSG, Real Madrid sau Bayern Munchen! 

Club Brugge este o altă surpriză a actualei ediții a UCL, belgienii reușind să se califice după doar patru partide disputate în grupa cu FC Porto, Atletico Madrid și Bayer Leverkusen. Este, de departe, cea mai surprinzătoare performanță a sezonului, Club Brugge fiind cotată cu ultima șansă în grupa B, la startul competiției. 

În fine, o a treia surpriză a actualei ediții a UCL este Benfica Lisabona. Și portughezii sunt familiarizați cu cel mai înalt nivel în Europa, însă calificarea din acest sezon a fost obținută într-o manieră categorică. Benfica a învins-o tur-retur pe Juventus și ai reușit să scoată și două remize din duelurile cu PSG! 

Dacă ai încredere că Benfica, Club Brugge sau Napoli vor reuși surprize și în fazele finale ale competiției, pariază pe meciurile din Champions League aici și profită de cotele excelente. Deși rămâne un trofeu pe care în mod foarte rar ajung să pună mâna outsiderii, “urecheata“ oferită câștigătorilor de UEFA Champions League poate fi cucerită de către oricine. În istoria recentă au existat surprize majore, precum cea reușită de FC Porto în 2004 sau succesul lui Chelsea din 2012. 

În acest sezon, echipa cu cele mai bune șanse la un succes cu adevărat surprinzător este Napoli. Italienii au primit cota 8,00 din partea bookmakerilor, deasupra sa în clasamentul favoritelor fiind doar Manchester City (2,75), Bayern Munchen (3,50), PSG (3,75), Liverpool (4,50), Real Madrid (5,50) și Chelsea (7,00). Cota Benficăi pentru a ajunge în finală este de 21,00, în vreme ce Club Brugge are cota 67,00 pentru a reuși o performanță similară. Trebuie să știi că toate cotele pot suferi modificări pe parcursul desfășurării competiției! 

Sursa foto: Pixabay.com

Articol mai vechi

De Black Friday whisky-ul este la reducere

Urmatorul Articol

5 beneficii ale vitaminei d pentru organism

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *